”Asia Express”: Câștigătorii sezonului 2

Nu vă mai țin cu sufletul la gură, căci știu că sunteți nerăbdători să aflați cine a câștigat finala sezonului doi al concursului ”Asia Express” difuzat de Antena 1.
Ei bine, Oase și CRBL!
Sau CRBL și Oase...
După părerea mea era și normal, căci cei doi buni prieteni au reușit să treacă peste orice obstacol apărut cu ceea ce multora le-a cam lipsit: simțul umorului. Hazul de necaz.
Doar îi știți pe amândoi cât de haioși sunt...
Ăsta i-a pus în mișcare.
În plus, firește, ambiția.
I-au depășit prin aglomeratul (ca să fiu finuț) Mumbai pe Ruby și Robert, ajungând primii la linia de sosire, unde-au fost întâmpinați de înlăcrimata Gina.
Înlăcrimată de emoții, normal...
Au câștigat astfel premiul de 30.000 de euro, pe care, repet, cred că l-au meritat cu prisosință.
Mai multe nu comentez, întrucât veți putea urmări finala și în reluare la Antena 1.
Iar dacă doriți să citiți mai multe, iată articolul publicat de ANTENA 1.
Claudiu Costea

Noi televiziuni în grila de programe RCS-RDS

Iată mai jos lista noilor posturi de televiziune incluse de către operatorul de cablu în grila sa de programe:
Ordonare alfabetică:
- București TV;
- Cinethronix TV;
- Kapital TV;
- Magic TV;
- Medika TV;
- NCN;
- Nicktoons;
- Orizont TV și
- Rock TV.
În același timp, au fost eliminate din grilă posturile:
- DoQ;
- Echo TV;
- eStrada TV și
- TVH.
Pentru a viziona noile posturi și de asemenea, pentru a reactualiza pozițiile lăsate libere, toți abonații RCS-RDS ar trebui să rescaneze posturile TV puse la dispoziție.
Claudiu Costea

Saviana Russu, Ștefan Cojocaru și Dorin Dușa la Radio România Brașov FM...

... printre alții.
Dacă ești brașovean, încearcă o frecvență nouă: 93,3 MHz.
Radio România Brașov FM, așa se numește oficial.
Vei avea o surpriză uriașă!
Știi pe cine vei asculta?
Îi scriu în ordinea în care se prezintă și ei pe pagina oficială:
- Monica Neacșu;
- Mihaela Cătălui;
- Silvana Enache;
- Florin Pop;
- Theodora Ștefan;
- Bianca Bucă;
- Mihai Cojocaru;
- Ștefan Cojocaru;
- Răzvan Țirea și începând cu data de 1 aprilie (dar e pe bune), Saviana Russu!
Vechi oameni de radio și televiziune din Brașov, toți cu antecedente grave într-ale mass media.
Adică pentru ascultătorii de Radio ZU: băieți de băieți și fete de fete!
Conducătorul stației este nimeni altul decât Dorin Dușa, unul dintre cei mai vechi și mai respectați oameni de radio și TV din România.
Felicitări foștilor mei colegi și mai ales, mult succes!
Sunt cu urechile pe voi!
Și voi să fiți la fel, brașovenii mei!!!
Cu respect,
Claudiu Costea

Ce a făcut David Gilmour de ziua lui...

Șoc și groază!
De necrezut!
Ce a făcut DAVID GILMOUR de ziua lui!
Care DAVID GILMOUR?
Cum care?
Membrul trupei PINK FLOYD, cum care!?
De ziua lui - 6 martie - atunci când a împlinit frumoasa vârstă de 73 de ani, a redus prețul albumului ”About Face”.
Incredibil!
Ce album?
Repet, ”About Face”, lansat și el în lume în luna martie, dar în anul 1984.
În data de 5 martie în Marea Britanie, respectiv 6 martie în Statele Unite.
Sub egida Harvest Records în Anglia și Columbia Records în USA.
Revenind la treburi serioase, neinspirate din titlurile televiziunilor și ziarelor de doi bani de pe la noi. vă recomand cu toată sinceritatea acest album.
Este al doilea dintre cele patru pe care inestimabilul artist le-a lansat pe piață.
Mai multe nu comentez, ci vă las pe voi să vă delectați cu audierea lui.
Mai ales că acum, în magazinul OFICIAL DAVID GILMOUR, albumul de vinde cu 9,99 USD.
Link mai sus pentru cumpărături din store-ul său.
Și mai găsiți multe lucruri frumoase, sub egida DAVID GILMOUR...
Claudiu Costea

Bryan Adams - ”Shine A Light” 2019

Vă vine sau nu să credeți, dar în data de 5 noiembrie anul curent, canadianul BRYAN ADAMS va împlini 60 de ani de când a văzut luminița zilei.
Da, ați citit bine, va face 60 de ani!
Și nu se lasă de muzică nicidecum.
Tocmai a lansat în prima zi de martie 2019 un nou album de studio, album intitulat ”Shine A Light”.
Discul este foarte bine primit de fanii din întreaga lume, ca dovadă clasarea pe locul 3 în clasamentul de albume din Germania, locul 10 în Belgia, locul 21 în Australia, respectiv 37 în Olanda (la data scrierii acestui articol, imediat după prima săptămână de evaluare).
După spusele criticilor, se pare că multă valoare este dată LP-ului de cele două colaborări ale lui ADAMS:
- Piesa cu numărul unu de pe album - ”Shine A Light” - scrisă de ED SHEERAN și
- Piesa cu numărul doi de pe album - ”That's How Strong Our Love Is” - cântată alături de JENNIFER LOPEZ.
Albumul apare la Polydor Records, are 12 piese și costă 15,39 EURO (CD standard), 42,79 EURO (CD ediție limitată), respectiv 29,29 EURO în format vinil.
După această lansare, BRYAN ADAMS va pleca într-o serie de concerte, pe care le va susține în Noua Zeelandă și Australia (martie 2019), Statele Unite (mai 2019), Europa (iunie și apoi decembrie 2019) și Canada - în iulie 2019.
Videoclip audio pentru ”Shine A Light” - AICI pe YouTube;
Pagină oficială BRYAN ADAMS - AICI.
Claudiu Costea

DIDO - ”Give You Up” (Official Video)

Cred că v-am bătut destul de mult la cap cu lansarea noului album al artistei britanice DIDO.
Dar ce să fac, dacă LP-ul se anunță a fi unul extraordinar de bun, prin promovările dese de care are parte?
Astăzi - dacă-mi permiteți să raportez - a fost ”urcat pe net” single-ul ”Give You Up”, primul cântec ”pe bune” după cum scrie DIDO în mesajele de aducere la cunoștință...
La data la care scriu articolul, numărul de vizionări de pe YouTube pentru ”GIVE YOU UP” (Official Video) este de aproape 49.000, cu peste 6.600 de aprecieri pozitive.
Link-ul la care puteți să-l vizionați este publicat mai sus, cu majuscule.
După cum scrie în postare, DIDO a filmat videoclipiciul în Londra și Paris (deh, romantică, așa cum e ea de obicei), alături de regizoarea Sophie Muller, care i-a făcut și clipul de la ”Life For Rent”.
Melodia e foarte faină (după gustul meu...) însă ceea ce merită a fi subliniat este aspectul cântăreței:
Arată BETON!
Nici n-ai zice că se apropie de vârsta de 47 de ani! (Reamintesc, s-a născut în ziua de Crăciun a anului 1971).
E drăguță foc!
După cum spun comentariile, DIDO este una dintre puținele artiste care n-a trebuit să ”fakă” pe cineva sau să se-ncuscrească cu cineva pentru a ajunge la meritatul succes.
S-a folosit doar de vocea sa, de chipul său și mai ales, de talentul său.
Nu uitați, noul album ”Still On My Mind” va apărea pe piață în 8 martie 2019.
Pe dincolo.
Căci în România nu știu cine-l va aduce la vânzare...
Claudiu Costea

AdHitz plătește publicitatea și în criptomonede

AdHitz.com - unul dintre cei mai buni și corecți provideri de publicitate online din lume a decis să adopte plățile și încasările și în câteva criptomonede.
Asta după ce PayPal le-a refuzat colaborarea (au mers împreună câțiva ani de zile, dar PayPal i-a considerat ca fiind ”PTC” sau ”Pay To Click”) și după ce Payza a fost închisă de autoritățile americane.
AdHitz este recomandarea cea mai sigură pentru cei care dețin o pagină de Internet sau un blog.
Crearea contului și a formatelor ce urmează a fi afișate pe pagina deținută sunt foarte facile.
Acceptarea în sistem este de asemenea foarte rapidă (spre comparație cu alți provideri) iar câștigurile sunt foarte bune.
De exemplu, dacă afișezi publiciatea lor, primești 0,04 USD per click.
Adică un preț mai mult decât ”ok”, ca să folosesc un calificativ la modă...
Target-ul pentru primirea banilor este de 25 USD.
Ei bine, aici intervine plăcerea:
Poți încasa banii cuveniți prin mai multe metode:
- Bitcoin;
- Litecoin;
- Dogecoin și prin procesorul de plată Payoneer.
Plățile se fac în cazul în care ai ajuns la suma minimă de 25 USD și se convertesc în una din criptomonedele setate în contul tău.
Plățile se fac direct în ”Wallet”.
Comisioanele per tranzacție sunt:
- Bitcoin - 1,5%;
- Litecoin - 1,5%;
- Dogecoin - 1,5% și în fine
- Payoneer - 0%.
Adică - din nou - comisioane foarte decente.
Plățile se fac garantat, nu vă îndoiți vreodată de ei.
În plus, AdHitz are un sistem de securitate ”anti click fraud” foarte inteligent.
Dacă de exemplu ai primit un ”click” de la cineva, sistemul înregistrează acel ”click”, memorând IP-ul sursă și astfel, nu va mai contoriza alte ”click-uri” venite de pe acel calculator.
Dacă doriți să vedeți cam cum arată reclamele furnizate de ei, vă rog să vizionați coloana din dreapta de pe acest site, coloană în care sunt afișate cu litere albastre câteva reclame provenind de la ei.
Dacă doriți să ne susțineți, puteți da și un ”click” pe una dintre ele...
Ne ajută mult în susținerea postului de radio, cu toate că valoarea nu este mare.
Dar încet-încet, se mai adună ceva cu care să ne achităm din cheltuieli.
Mulțumim!
Reclamele sunt curate, fără pagini de tip ”phishing” sau pornografice.
În altă ordine de idei, în cazul în care doriți să adunați Bitcoin sau Dogecoin, iată care sunt cele mai bune și sigure pagini la ora actuală:
- ADBTC - în jur de 1.000 Satoshi zilnic;
- FREEBITCOIN - 18 Satoshi pe oră în acest moment;
- DOGEADS - în jur de 5 Dogecoin pe zi și
- FREEDOGECOIN - 0,28 Dogecoin pe oră în acest moment.
Secretul adunării de astfel de criptomonede stă în răbdarea de care poți da dovadă și din referalli pe care-i aduci sub tine în sistem.
Mulțumesc pentru lectură și pentru ”click”!
Claudiu Costea

Telekom nu mai este sponsor principal la ”Românii au talent”

După cum era de așteptat, debutul sezonului nouă al celui mai iubit și ca atare vizionat program de divertisment TV din România a avut cea mai mare audiență în seara de vineri, 8 februarie 2019.
Spun doar că a fost cu mut peste Antena 1 sau Kanal D, având la nivel național, în timpul ”minutului de aur” un total de 4,3 milioane de telespectatori - adică 50% cotă de piață, de exemplu, la nivel național.
Mai multe nu spun, căci se știe: ”Românii au talent” domină tot în seara de vineri.
Prima schimbare în sezonul nouă: Mihai Petre în locul Mihaelei Rădulescu.
Nu comentăm.
A doua schimbare în sezonul nouă: schimbarea sponsorului principal Telekom cu Rompetrol.
Telekom - după ce s-a promovat ani de zile cu vechiul nume, Cosmote - va avea în continuare publicitate la ”Românii au talent”, dar nu va fi sponsor principal.
La fel se pare că se va întâmpla și în cazul emisiunii ”Vocea României”, deși nu s-a luat nicio decizie la nivel managerial.
Încă.
De ce s-a întâmplat asta oare?
Nu știu.
Doar bănuiesc.
Și bănuiesc că bănuiți și voi.
Cred că o fi ceva legat de numărul fantastic de mare de abonamente noi încheiate și de cartele telefonice vândute de Telekom ca urmare a publicității...
Sau nu?
Mai multe nu zic, vom vedea ce se va întâmpla și la ”Vocea României”.
Cu toate că asta nu contează prea mult pentru noi, telespectatori...
Claudiu Costea

Lista posturilor de televiziune incluse în lista ”must carry” pentru anul 2019

Consiliul Național al Audiovizualului din România a dat publicității lista posturilor de televiziune incluse în principiul ”must carry” pentru anul 2019.
Cu alte cuvinte, indiferent de operatorul de cablu la care sunteți abonați, ar trebui să puteți viziona aceste posturi.
Lista este întocmită pe baza audiențelor realizate pe tot parcursul anului 2018, cu excepția posturilor introduse pe parcursul anului și care au perioada de monitorizare trecută la capitolul ”Observații”.
De salutat sunt includerile posturilor Orizont TV, Medika TV și NCN.
Pentru mai multă transparență și obiectivitate, includem aici LINK CĂTRE LISTA ”MUST CARRY” 2019, publicată pe site-ul oficial al Consiliului Național al Audiovizualului din România.
Fișierul accesat este de tip pdf printabil.