Adele - ”Hello” 2015

”Fantastic!”
”Regina s-a întors pe tron!”
Sunt numai două dintre zecile de mii de comentarii care însoțesc videoclipul piesei ”Hello”, cea mai recentă lansare a britanicei ADELE.
Melodia este extrasă de pe viitorul ei album - cel de-al treilea - care va fi lansat în data de 20 noiembrie 2015.
Videoclipul oficial, cu o durată de 6 minute și 6 secunde, a adunat numai în prima zi de la postare un număr de 30 de milioane de vizualizări. La ora la care scriu acest articol, melodia are peste 47 de milioane de vizualizări... Și nu au trecut încă 48 de ore...
Cred că nu mai e nimic de comentat.
Videoclipul este regizat de Xavier Dolan și îl are ca protagonist - alături de ADELE - pe actorul Tristan Wilds.
Pentru cei care nu o cunosc, ADELE s-a născut la data de 5 mai 1988 în Londra, sub numele de ADELE LAURIE BLUE ADKINS.
A lansat până acum două albume:
- ”19” în 2008;
- ”21” în 2011 și
două înregistrări video:
- ”An Evening With Adele” în 2009, respectiv
- ”Live at Royal Albert Hall” în anul 2011.
După cum spuneam mai sus, pagina oficială a ADELEI anunță ca dată a lansării pentru cel de-al treilea LP ziua de 20 noiembrie 2015.
Albumul poate fi comandat deja din magazinul oficial al artistei, contra sumei de 11 lire sterline (varianta CD) sau 16 lire sterline (format vinil).
Cu siguranță, albumul va bate mai toate recordurile în materie în acest final de an.
VIDEOCLIPUL OFICIAL poate fi urmărit AICI - nu accesați alte copii efectuate de oportuniști, ca să nu-i numesc altfel...
Melodia ”Hello” a ADELEI, precum și înregistrări exclusive ”live” ale britanicei pot fi ascultate numai la RADIO DOCTOR FM ROMÂNIA.
Merită întreaga voastră apreciere, vă garantăm!

Cel mai recent album al trupei ”The Christians”

Îi cunoașteți foarte bine după trei single-uri foarte frumoase:
- ”Harvest for The World” (un remake după The Isley Brothers) din 1988;
- ”Ferry Cross The Mersey” (un remake după piesa compusă de Gerry and The Pacemakers) din anul 1989 și mai ales, după
- ”Words” - o excelentă baladă apărută în anul 1989.
Cel mai recent album de studio al trupei THE CHRISTIANS - căci despre ei vorbim - a fost lansat în anul 2012 sub titlul ”Speed of Life”.
Printr-un comunicat trimis de Andrea Lynch, un marcant PR de pe piața muzicală din Marea Britanie, primim informații și chiar fișierul atașat: ultimul single al formației.
Se numește ”Rise” și este extras de pe ultimul album al celor de la THE CHRISTIANS, LP denumit simplu ”We” și lansat pe piața engleză în data de 25 septembrie 2015.
Single-ul ”Rise” își propune să adune fonduri pentru Crucea Roșie din Marea Britanie, în beneficiul refugiaților ajunși din Siria și alte țări marcate de conflicte armate și religioase.
Piesa a fost deja difuzată de postul de radio BBC 2, cei de la THE CHRISTIANS fiind acum într-un turneu de promovare - vezi AICI datele concertelor.
Componența trupei este:
- Garry Christian;
- Joey Ankrah;
- Neil Griffiths;
- Lionel Duke;
- Cliff Watson și
- Mike Triggs.
De remarcat este și faptul că albumul nu se găsește deocamdată în magazinele de specialitate din lume, ci este valabil doar pe pagina oficială a trupei - vezi AICI MAGAZINUL (la prețul de 14 lire sterline), precum și la standurile din concerte și prin descărcare de pe iTunes.
În exclusivitate în România, single-ul ”Rise” poate fi ascultat începând de astăzi doar la postul nostru de RADIO DOCTOR FM.
Vă garantăm că merită!

”Big Music Tour” live 2015

”Big Music Tour 2015” se numește ultimul album ce va fi lansat de către legendarii de la Simple Minds.
Deocamdată, vânzările se efectuează doar pe bază de precomandă, livrările efective urmând a fi făcute începând cu data de 14 noiembrie 2015.
Precomenzile se fac doar în magazinul online al formației SIMPLE MINDS, dublul album având un preț de 15 lire sterline, la care se adaugă transportul și eventualele taxe vamale.
Dublul CD este imprimat în concert și conține piese mai vechi (pe care le veți recunoaște în lista de mai jos) și piese apărute pe albumul ”Big Music” - cel mai recent LP de studio al trupei:
CD 1:
 1. Let the day begin
 2. Blindfolded
 3. Stars will lead the way
 4. New Gold DReam (81, 82, 83, 84)
 5. Stay visible
 6. The American (Acoustic Version)
 7. Home (Acoustic Version)
 8. Real life
 9. Honest town
10. Rivers of ice (feat. Catherine AD)
11. Dolphins
12. Waterfront
13. Don't you (Forget about me)
CD 2:
 1. White hot day
 2. Book of brilliant things (feat. Sarah Brown)
 3. East at Easter (feat. Sarah Brown)
 4. Speed your love to me
 5. Once upon a time
 6. All the things she said
 7. Let there be love
 8. Let it all come down
 9. Someone, somewhere in summertime
10. Midnight walking
11. Big music
12. Sanctify yourself
13. Liaison
14. She's a river
15. Riders on the storm
16. Alive and kicking
Merită achiziția, în mod garantat...!

”Războiul stelelor” crește audiența AXN

Sunt un mare fan al postului de televiziune AXN.
De ani de zile.
În fiecare seară, după ora 20.00, suntem cu toții în fața micilor ecrane, ca să mă exprim șablonistic.
Fie că e serialul ”Sherolock Holmes și Dr. Watson”, fie că e ”Autopsia crimei”, ”Cititorii de oase”, ”Mediumul” sau ”Minți criminale”, acolo ne găsești zilnic. Am decretat: nu se fac temele în acel interval de timp...:))
Chiar dacă le-am văzut de zeci de ori, m-am bucurat pentru faptul că le-am mai putut urmări odată, în weekendul ce-a trecut: primele două episoade din ”Războiul stelelor”!
Și m-am bucurat și pentru creșterea în audiență a postului de televiziune.
Era și firesc, căci sunt foarte mulți amatori de filme Science Fiction în România (și nu numai).
Mai avem de văzut încă patru episoade, ca de obicei sâmbătă și duminică, începând cu ora 21.00.
Conform datelor publicate de Pagina de Media, audiența primului episod (”Amenințarea fantomei”) a fost de 133.000 de telespectatori, față de o medie de 60.000. Dintre aceștia, 124.000 au fost din mediul urban.
Cel de-al doilea episod (”Atacul clonelor”), difuzat duminică seara, a adus o creștere în audiență. Conform aceleiași surse, numărul de telespectatori a crescut la 160.000, dintre care 141.000 au fost din mediul urban.
Cu siguranță trendul se va menține și în următoarele două weekend-uri, când sunt programate cele patru episoade rămase din cele deja apărute pe piață.
Felicitări AXN și sperăm că astfel vom vedea mai multe producții S.F.

De astăzi avem Digi Sport 4!

Expansiunea Digi Sport continuă!
După ce în urmă cu câțiva ani a lansat posturile tematice Digi Sport 1, 2 și 3 (primele două în format HD, iar în acest an a trecut și Digi Sport 3 la format HD), iată că astăzi, în data de 1 octombrie 2015, este lansat și cel de-al patrulea post al companiei.
Așa după cum ne-am obișnuit, vom putea viziona transmisiuni sportive din toate ramurile, fie ele în direct sau înregistrate.
Postul de televiziune este furnizat în mod gratuit abonaților RCS-RDS și pentru a-l viziona, trebuie să efectuați o nouă scanare a posturilor oferite de compania de cablu.
Programul postului TV (atât a Digi Sport 4, cât și a Digi Sport 1, 2 și 3) poate fi urmărit AICI.
Emisia online poate fi accesată în mod gratuit AICI (momentan este în curs de implementare).

Favoriții la câștigarea frecvențelor Radio Guerrilla

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a hotărât cu unanimitate de voturi în ședința din data de 29 septembrie 2015 scoaterea la concurs a frecvențelor ce au aparținut postului Radio Guerrilla.
Vă reamintesc faptul că frecvențele Guerrilla au fost retrase de către CNA în data de 19 septembrie 2013.
Concursul pentru atribuirea lor și a altor frecvențe radio libere (în total un număr de 38 de frecvențe FM și AM) va începe în data de 17 noiembrie anul curent.
După părerea mea - repet, este strict personală - favoriții la atribuirea frecvențelor pe care Radio Guerrilla le-a operat sunt rețelele Rock FM și Radio Galaxy.
Ambele doresc extinderea pe teritoriul României și au un cuvânt destul de important de spus în acest moment.
Nu cred că Radio Guerrilla va reuși să le câștige înapoi, având în vedere motivul care a dus la suspendarea exploatării lor (înstrăinarea operării) și ”notorietatea” de care se ”bucură” în mass media românească unii dintre cei care au vorbit la microfoanele Guerrilla - și aici mă refer în principal la Mihai Dobrovolschi.
Repet, este părerea mea.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla în cea de-a doua jumătate a lunii noiembrie.
Ca de obicei, vă ținem la curent cu evenimentele .

Bidvertiser infectează paginile de Internet

Prima mea experiență cu numita Bidvertiser a fost prin anul 2008.
Pe atunci erau multe agenții de publicitate care se ocupau de publicarea reclamelor pe Internet, era cu adevărat o explozie pe piață.
Totul era să cauți prețul cel mai bun oferit, în cazul în care erai Publisher.
Cele mai rentabile erau Google Adsense, AdBrite și Bidvertiser.
Prima îți tăia contul urgent dacă cineva se apuca și-ți ”clicăia” reclamele repetat, cu bună știință, din răutate. Tu nu aveai nici o vină.
Venea cineva dinafara Ipului tău și te clicăia la greu și gata, pa Adsense...!
AdBrite a început ușor-ușor să se ducă la vale. De tot...
Mai rămăsese Bidvertiser, care avea avantajul că - deși se mișca destul de greu - contoriza în mod unic IPurile de pe care primeai vizitele.
Public ceva reclame de la ei și adun cu chiu, cu vai, remarcabila sumă de 2,73 USD...
După care apar mizeriile în loc de anunțuri.
Renunț chiar în acel an.
Mă trezesc acum trei zile însă cu e-mail de la ei, că zor nevoie, e jale mare! Publisher-ii se înghesuie la ușa mea, să-și facă reclamă pe site-ul nostru.
Hai să publicăm, zic.
Facem în trei zile vreo 600 de afișări (am picat într-un weekend).
Verific contul.
Cele aproximativ 600 de afișări și un ”Revenue Point”. Bani ciuciu...
Tot 2,73 USD de acum vreo șapte anișori...
Le trimit mesaj intern celor de la Bidvertiser, întrebându-i qesqose? Adică ce înseamnă ”Revenue Point” și cam cât calculează domniile lor că valorează.
Și acum aștept răspuns, deși îmi aduc mereu aminte de zicala românească: ”Deșteptul câștigă și prostul speră...”
Reclamele pe care le puneau la dispoziție erau de tipul celor care te îndeamnă să descarci anumite programe cu care să vizionezi filme sau cu care să-ți cureți desktopu-ul sau smartphone-ul...
Vă dați seama că toți se feresc de așa ceva.
Mă iau cu alte treburi și dau peste site, să văd dacă ne mai ascultă cineva.
Văd roșu în fața ochișorilor: pagină infectată.
Verific și pe Chrome, și pe Edge și pe Mozilla.
Buba mare...
Îl rog ca atare pe bunul meu specialist în paginile de Internet Bogdan să elimine reclamele lor, lucru pe care îl face de urgență și iată, acum am o pagină curată...
Mai bine fără astfel de reclame, dar curat, decât cu astfel de reclame.
Aviz amatorilor, așadar...

Stelian Tănase a pierdut șefia TVR

În urmă cu câteva minute a fost dată publicității informația conform căreia Stelian Tănase a pierdut de drept șefia Consiliului Director al TVR.
Plenul reunit al Parlamentului României a votat cu 220 de voturi ”împotriva” și 110 voturi ”pentru” raportul de activitate al televiziunii publice pe anul 2014 și astfel, conform legislației în vigoare, conducerea entității media este demisă de drept.
În locul lui Stelian Tănase, pentru o perioadă interimară ce va avea o durată de maxim șase luni, a fost numită doamna Irina Radu, a cărei propunere de ocupare a postului a fost acceptată de către Comisiile de Cultură.
În ordine cronologică, Irina Radu a fost angajată a TVR (întâi la Iași, apoi la București), a postului Kanal D, a Intact Production, post din urmă pe care-l va părăsi după scurtă vreme, pentru a deveni din anul 2012 consilier și apoi director de programe la TVR 2.

Stelian Muscalu a revenit la Digi 24

Multe au fost zvonurile conform cărora Stelian Muscalu nu se mai vede la Digi 24, atunci când ziaristul nu a mai apărut pe post...
După cum scriam și pe sfârșitul lunii august, în mod sigur domnul Muscalu va rămâne pe post, chiar dacă deja fusese anunțată mutarea lui Moise Guran la Digi 24.
Mulți au crezut că absența lui Stelian Muscalu se datorează apariției lui Moise Guran, iar explicațiile oferite de realizatorul emisiunii ”Business Club” pe BLOGUL domniei sale au convins într-o proporție destul de scăzută (citește forumurile și postările de pe rețelele de socializare).
Iată așadar că am avut dreptate, ”Business Club” a revenit în grila Digi 24, ca de obicei, cu ora de difuzare 18 și 15 minute.
A fost vorba doar de un accident minor și din fericire, deja trecut.
Ne bucurăm de reapariția lui Stelian Muscalu, de comentariile, explicațiile și materialele foarte interesante prezentate și-i dorim multă sănătate în continuare.