În rarele momente în care stau să urmăresc spoturile publicitare de la TV sau de la radio, urechile-mi sunt ”zgâriate” cu multă sălbăticie de două formulări mai mult decât deplasate.
Sau greșite, ca să fiu mai finuț.
Și nu înțeleg de ce nimeni nu se sesizează.
Cea mai aprigă situație este întâlnită în cazul lipsei prepoziției ”DE” din texte.
Primul exemplu, parcă la berea ”Bergenbier”:
Se spune: ”Pentru cei peste 18 ani”.
Adică pentru unii dintre noi, peste 18 ani?
Deci de prin anii 2037 sau 2038, încolo?
Nu era mai bună formularea ”Pentru cei DE peste 18 ani”???
Să înțeleagă și cetățeanul când să bea berea aia...
Aceeași bubă e la medicamente sau la suplimente alimentare.
Naratorul zice povățuitor:
”Pentru copii peste 3 ani”.
Altă dandana.
Ce fac, îi dau medicamentul copilului peste 3 ani?
Prin 2022 sau 2023?
Nu era mai corect: ”Pentru copii DE peste 3 ani”?
Interesant e că nimeni nu s-a deranjat să facă vreo corectură.
Nici autorul textului, nici omulețul care a pus vocea în spot, nici departamentul de (așa-zis) marketing al firmei implicate și nici postul de radio sau de televiziune care difuzează greșitele spoturi.
Vă dați seama la ce nivel suntem cu limba română în cazul acestor entități?
Stimați plătitori de taxe!
Prepoziția ”DE”, care s-ar fi simțit onorată să fie inclusă în textele voastre introduce un complement circumstanțial de timp, arătând începutul acțiunii.
Adică DE CÂND poți să bei berișca aia cu prietenii care știu ei de ce sau de când poți să-i alini durerile copilașului bolnav.
Nu cred că este pardonabiklă greșeala.
Și mai este una de pomină:
Cea de la spotul ”Faringosept”, care cică ”Dă voce românilor din 1963”.
Adică celor care s-au născut în anul 1963?
Sau ”Dă voce românilor ÎNCĂ din anul 1963”?
Despre asta am scris pe BLOG.
Poate totuși cineva corectează spoturile.
Nu de alta, dar văd că pe zi ce trece ne degradăm în cultură, educație și exprimare.
Iar responsabilii de astfel de texte ar fi trebuit să aibă niște școli mai înalte, pentru a accede în astfel de funcții.
Să nu vă fie cu supărare...
Claudiu Costea
Doctor FM România