În anul 2018, Guvernul României instituie în baza Hotărârii nr. 421 din 13 iunie o ”schemă de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice”.
Hotărârea oficială este accesibilă AICI.
Organismul care selectează și aprobă finanțările este Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP).
În anul 2018 a fost depusă o serie întreagă de proiecte, publicate în mod oficial AICI.
Veți regăsi ca finanțate în anul 2018 ”Rechinii” și ”Las Fierbiți Crăciun 2018”, pentru Pro TV.
Cum a primit postul de televiziune finanțările?
Simplu!
Și-a schimbat obiectul principal de activitate din ”activități de difuzare a programelor de televiziune” în ”activități de producție cinematografică, video și de programe de televiziune”.
Asta, firesc, ca să poată lua bănuții.
În 2019, același post de televiziune cere sprijin și pentru realizarea sezonului doi din serialul ”Vlad”.
Solicită suma de 5.463.754 lei și i se aprobă suma de 4.249.586 lei, respectiv 35% din bugetul necesar realizării serialului.
Un serial copiat după altul, turcesc, denumit ”Ezel”.
Mai mult decât atât, Pro TV mai cere bani și pentru seria ”Profu'”, inspirat de un original lansat în Germania sub numele ”der Lehrer”.
Suma solicitată: 2.245.501 lei - poziția 36 din comunicatul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză din data de 18 iulie 2019 - accesibilă AICI.
Solicitarea este deocamdată ”în analiză”.
Dacă accesați cele două PDF-uri oficiale, veți regăsi mai multe seriale și producții finanțate, printre care și ”Sacrificiul” de la Antena 1, care a primit suma de 4.895.565,34 lei.
O fi bună, o fi rea această schemă de ajutor de stat?
Judecați voi...
Claudiu Costea