Până și cei care au trăit începuturile anilor '80 îi cunosc destul de puțin, deși ar fi multe de spus despre ei.
Se numesc YELLO și au debutat în Elveția anului 1979, devenind unii dintre pionierii Pop-ului Electronic și al New Wave-ului european.
Dacă ar fi să fac un pic de istorie, ar trebui să vă spun că inițial, duo-ul YELLO a fost format din Boris Blank și Carlos Peron, locul acestuia din urmă fiind apoi luat de Dieter Meier.
Boris Blank se ocupa de clape, sampling și percuție, în vreme ce Carlos Peron era însărcinat cu partea de efecte și mixaje.
Și-au dat seama că au nevoie de un vocalist și l-au cooptat pe Dieter Meier, un tip excentric, bogat şi foarte talentat la scrierea versurilor.
Meier a venit şi cu un set de interpretări vocale de efect, care i-au făcut cu adevărat unici pe piaţa de profil.
Albumul lor de debut se numește ”Solid Pleasure” și a fost lansat în luna noiembrie a anului 1980, de pe care cel mai notabil single a fost ”Bostich”.
Inițial, melodia a avut durata de două minute și treisprezece secunde, fiind apoi remixată și relansată în anul 1981 într-o excelentă variantă ”Dance”.
Până în primăvara anului 1983 au funcționat ca trio, Carlos părăsind formația imediat după înregistrarea albumului ”Claro Que Si” din luna iunie a aceluiași an.
Au rămas așadar Boris Blank și Dieter Meier.
La noi în țară au fost cunoscuți cel mai bine după single-ul ”The Race” de pe albumul ”Flag” lansat în noiembrie 1988.
Melodia, a cărei durată completă este de opt minute și opt secunde a fost folosită în foarte multe generice TV și dacă mai țin eu bine minte, și în cadrul emisiunii ”Formel Einz” pe care-o urmăream pe vremea aceea de pe casete video VHS aduse din Germania...:)
Interesant este faptul că - deși au o vârstă la care mulți își plimbă chiar strănepoții - cei doi nu s-au lăsat deloc de muzică.
Ambii au peste... 70 de ani!
Dieter Meier s-a născut la data de 4 martie 1945 în Zurich, iar Boris Blank a văzut luminița zilei la data de 15 ianuarie 1952 în aceeași localitate.
E ceva, nu-i așa!?
Cel mai recent album de studio se numește ”Toy” și a fost lansat la data de 30 septembrie 2016, ajungând lejer pe primul loc în clasamentul elvețian și pe cel secund în Germania.
În total au lansat 13 albume de studio, însă așa cum le stă bine celor cu ștaif, au mai tras și un concert pe devedeu.
Numele înregistrării este ”Live in Berlin” și a fost trasă la sala Kraftwerk din localitate.
De fapt nu este o sală, ci mai bine spus o... hală!
Dacă vreți s-o vedeți, accesați acest LINK.
Veți vedea singuri ce vreau să zic.
În fine, revenind la album: are 20 de piese, cele mai notabile din istoria trupei și alte câteva de pe albumul ”Toy” despre care am făcut vorbire mai sus.
Va fi lansat în data de 3 noiembrie 2017, sub formă de DVD, Blu-Ray, eVideo, eAudio și CD.
CD-ul costă 18,19 euro, DVD-ul 17,19 euro iar Blu-Ray-ul 19,39 euro.
Merită cumpărat sau descărcat de pe PAGINA OFICIALĂ, căci sunt tare curios ce-or fi făcut ”moșulicii” ăștia...
Audiţie faină!
Claudiu Costea