Veste grozavă pentru amatorii de ”metalurgie” adevărată!
Veteranii de la IRON MAIDEN au anunțat data lansării ultimului lor album înregistrat în concert!
L.P.-ul se numește ”The Book Of Souls: Live Chapter” și este inspirat ca titlu de albumul ”The Book Of Souls”, lansat pe piață în data de 4 septembrie 2015.
Acesta din urmă este cel de-al șaisprezecelea album de studio al englezilor.
Revenind la albumul ”live”, vă spun pe scurt doar câteva date:
- Data lansării: 17 noiembrie 2017;
- Număr de piese: 15, printre care:
- ”The Red And The Black (cu o durată de 13 minute și 17 secunde),
- ”The Book Of Souls (cu o durată de 10 minute și 49 de secunde),
- ”The Trooper”,
- ”Powerslave” și
- ”Fear Of The Dark”.
Seria de concerte a fost deschisă la data de 24 februarie 2016 în localitatea americană Sunrise și închisă printr-un show ținut tot în Statele Unite, la New York, în data de 22 iulie 2017.
Concertele au avut loc în 36 de țări, printre care în premieră și China (!), Lituania și El Salvador.
A fost cel mai lung turneu al trupei, de la ”Somewhere On Tour” din anii 1986-1987.
Și ca fapt divers, trupa și echipamentele ei au fost ”zburate” cu avionul, un Boeing 747-400, pilotat de însuși Bruce Dickinson!
Fanii știu deja: Avionul se numește ”Ed Force One”...
Componența:
- Bruce Dickinson - voce;
- Dave Murray - chitară;
- Adrian Smith - chitară și voce;
- Janick Gers - chitară;
- Steve Harris - chitară bass și
- Nicko McBrain - la tobe.
Trupe care le-au cântat în deschiderea concertelor: The Raven Age, Anthrax, Opeth, Stratovarius, Amon Amarth, Exodus și Kamelor (printre cele mai sonore).
Albumul ”The Book Of Souls: Live Chapter” poate fi deja pre-comandat prin intermediul paginii oficiale - vezi mai jos link, la următoarele prețuri, anunțate pe Amazon:
- 19,79 lire sterline - dublu CD ediție specială și
- 25,88 lire sterline - triplu album 180 grame.
Prețurile dublu CD-ului ediție obișnuită și al descărcărilor iTunes, Google Play și Spotify nu au fost făcute încă publice.
De asemenea, lansarea și automat prețul acestuia nu au fost făcute cunoscute încă în magazinele din Europa.
Deci nici din România...
Iată linkul de PRECOMANDĂ ALBUMUL IRON MAIDEN - ”THE BOOK OF SOULS: LIVE CHAPTER” oficial.
Nici nu-mi fac griji că nu-l veți cumpăra...
Claudiu Costea