Exact așa se va numi noua emisiune matinală de la noul post de Radio Tanănana: ”Patinal”.
Numele i-a fost dat de către Vlad Craioveanu și Ciprian Muntele, cei care vor și realiza emisiunea zilnic, de luni până vineri, între orele 07.30 și 10.00.
Radio Tanănana va funcționa pe frecvențele deținute de Radio Activ EFEM, administrate de SC Videomarket SRL, respectiv:
- București - 92,70 MHz;
- Huși (jud. Vaslui) - 97,60 MHz;
- Medgidia (jud. Constanța) - 93,50 MHz și
- Timișoara - 89,70 Mhz.
Stațiile locale vor retransmite integral programul realizat la București, inclusiv știri difuzate din oră în oră.
Ca și părere personală, Ciprian Muntele este una dintre cele mai bune și inspirate voci de radio din România. În urmă cu câteva luni pleca din echipa care realiza matinalul de la Gold FM, dorind să inițieze un nou proiect (secret până acum câteva zile) și nemulțumit de lipsa de remunerare din partea ultimelor două posturi de radio la care a activat: Guerrilla și Gold.
În noua echipă de la Radio Tanănana se vor regăsi și alți realizatori ai Radio Guerrilla, printre care Bogdan Șerban, cel care va realiza emisiunea ”Exit Room” de luni până vineri, între orele 16.30-19.00.